Florentina

Florentina

luni, 23 noiembrie 2009

Sa mor fluture


Aş fi vrut să mă nasc fluture

să trăiesc într-o zi

viaţa toată alături de tine

orice ai fi fost

copac, floare, cer, nor, om, apă, culoare, pasăre,

fluture...

aş vrea

să îmi deschid aripile străvezii

şi să le închid în jurul tău

să mor zâmbindu-ţi

fluture

şi iubindu-te suflet

nu vreau să mor om

bolnav de dor de tine

departe de ceea ce însemni tu

nu vreau să mor

neîmplinindu-mi iubirea

mai bine să trăiesc o zi

să iubesc cât o viaţă

şi să mor

fluture!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu